Meloterapia
Înainte de anul 1900, inginerul şi muzicianul Gogu Constantinescu elaborase pe baze matematice o teorie a acordurilor muzicale. Astăzi, această teorie e utilizată în proiectarea şi construcţia sintetizatoarelor de sunet şi instrumentelor muzicale electronice. Ulterior, inginerul român îşi extinde cercetările şi asupra altor vibraţii. De aici şi până la SONICITATE nu a mai fost decât un pas. S-a stabilit în Anglia în 1910. Îi plăcea să numească noua ştiinţă „o fiică a armoniei muzicale”. În modestia sa, afirma că sonicitatea înglobează „doar o mică parte din materialul vast de cunoştinţe profunde, de artă, de clarviziune, de spirit de pionier, de facultate de invenţie, de hotărâre, de inspiraţie, experienţă şi mai presus de orice, de credinţă în victoria finală”. Spunea că „înrudirea este cam neaşteptată, deoarece ar părea că muzica n-are ce căuta în chestiuni de maşini, locomotive, automobile şi alte aplicaţii ale ştiinţei sonice. Sunt, dealtfel, mulţi care obişnuiesc a separa arta de ştiinţă şi sunt şi mai mulţi cei care pretind că, pentru a fi om de ştiinţă, trebuie neapărat să stai închis într-un laborator cu sticle sau maşini, iar dacă vrei să studiezi o problemă de fizică-matematică, nu e absolut necesar să te ocupi de Haydn, Beethoven sau Mozart”.
În presa occidentală a vremii, inginerul Gogu Constantinescu apărea în rândul deschizătorilor de drumuri ai secolului XX alături de Edison, Marconi, Einstein, Kelvin. Era un pacifist, deşi, datorită războiului, Amiralitatea Britanică îi construise un laborator propriu numit „Uzinele Sonice” unde se executau şi comenzi militare ale americanilor şi englezilor. După cum declară contemporani ai primului razboi mondial, acestor invenţii şi aplicaţii ale sonicităţii i se datorează superioritatea aviaţiei aliate asupra celei germane. Cercetările în sonicitate au putut fi publice de-abia după 1918, datorită caracterului secret.
Am ţinut şi eu în mână pe când eram student şi am răsfoit un manuscris „SONICITATEA”. M-au trecut fiori, ştiind că ecuaţiile de acolo au ridicat nivelul de trai al planetei de câteva ori în ultimul secol. Există 120 invenţii ale inginerului Gogu Constantinescu legate de sonicitate. Sonicităţii i se întrevăzuse inclusiv capacitatea de a acţiona favorabil asupra organismului, de a pătrunde în lumea invizibilului şi de a transporta la mare distanţă sunete şi imagini în domeniul medical: ECOGRAFIA MODERNǍ.
Cântecul (meloterapia, muzicoterapia) activează în om centrii energetici care, la rândul lor, acţionează asupra organelor importante legate în mod vital de ei. Este vorba aici atât de muzica clasică, cât şi de cea ambientală. Temperamentelor fierbinţi (sangvinicilor si colericilor) li se potrivesc piesele muzicale în tonalitate minoră, iar temperamentelor reci (melancolicilor si flegmaticilor) – cele în tonalitate majoră.
Dacă este să ne amintim şi de istorie, atunci Pitagora a tratat multe boli ale sufletului şi corpului cu ajutorul cântecelor. Dimineaţa, în Universitatea sa cursurile începeau cu un cântec (pentru activizarea minţii şi curăţarea ei după somn), iar seara se încheiau tot cu un cântec (pentru calmare si relaxare înainte de somn).
Meloterapia nu are doar o influenţă emoţională asupra omului, ci şi un efect de rezonanţă a notelor cu diferite organe şi cu diferite zodii. Acum se poate constata mai mult decât oricând, de ce un anumit concert a fost simţit şi compus în Mi Minor şi altul în Sol Minor. Tubul intestinal are frecventa de rezonanţă a notei Fa, a cărei frecvenţă superioară contribuie la eliminarea din organism a substanţelor toxice. Nota Do ajută la tratarea psoriazisului, iar combinaţia de note Si, Sol şi Do uşurează tratarea afecţiunilor oncologice.
Potrivit observaţiilor cercetătorilor şi medicilor, vibraţiile sunetelor muzicale trezesc mecanismele vegetative ale activităţii nervoase superioare, provoacă răspunsuri vibrante în subconştientul persoanei bolnave. Au loc reacţii care contribuie la o însănătoşire mai rapidă a pacienţilor.
Astrologii contemporani au descoperit o strânsă interdependenţă între semnele zodiacale şi notele muzicale:
În primul rând, muzicoterapia obţine succese în tratarea diferitelor tipuri de tulburări nervoase: psihoze (în combinaţie cu mijloace psihotropice), stări depresive, schizofrenie. Ea este de foarte mare ajutor şi în terapia multor afecţiuni psihosomatice, după cum a observat doctorul american Allan Vitenberg.
O însemnătate deosebita li se acorda sunetelor în India şi China, unde cu ajutorul lor se tratau cele mai diverse afecţiuni.
Cercetările contemporane confirmă proprietăţile terapeutice ale sunetelor pronunţate, creează de asemenea nişte registre deosebite ale acţiunii lor, care coincid în general cu recomandările care existau în antichitate în Orient. De exemplu:
Proprietăţi nu mai puţin binefăcătoare au şi diversele tipuri de îmbinări de sunete, aşa-numitele mantre:
Legătura glasului, a oricărui sunet, a vibraţiei acustice cu centrii nervoşi este cunoscută încă din antichitate şi se folosea foarte mult în practica terapeutică a Orientului. În zilele noastre s-a stabilit că o deosebită însemnătate are şi intensitatea de pronunţare a sunetelor. Astfel, ea trebuie să fie scăzută sau medie în tratarea afecţiunilor inimii sau ale plămânilor, mai înaltă – în terapia organelor interne.
De la mantrele aducătoare de sănătate trecem în mod logic la cuvinte şi îmbinări de cuvinte, care poartă în ele o încărcătură energetică şi terapeutică. Cercetătorii ruşi au evidenţiat că secvenţele de cod din ADN sunt echivalentul cuvintelor din limba respectivă, iar prin limbaj ne programăm ADN-ul. Se ştie de foarte mult timp că unele cuvinte, propoziţii spuse pe un anumit ton nu pot fi înlocuite de medicamente. Pe această bază sunt construite toate proverbele şi zicerile existente în vorbirea populară. Cea mai mare forţă magică o deţin rugăciunile create şi şlefuite de secole, care poartă în ele nu numai o valoare semantică, ci şi o energie pozitivă reală a cuvintelor şi îmbinărilor de cuvinte.
De asemenea, după cum vom vedea ulterior, energia undelor acustice ce se propagă în mediul apos intern al organismului (70 % apă) se poate transforma în alte forme de energie, precum energia elecrică sau magnetică.
Energia sunetelor este preluată şi transformată în organism în primul rând prin intermediul sufletului. Plantele nu au sistem nervos şi cu toate acestea reacţionează pozitiv la muzică. Apoi sunetul pătrunde în interior prin analizatorul auditiv pentru a fi conştientizat de calculatorul central, creierul. Şi prin analizatorul tactil energia sunetului e preluată de organism (anumiţi corpusculi foarte sensibili de sub piele). Aceştia preiau vibraţiile foarte fine şi transmit energia mai departe. De asemenea, direct, mediul apos al organismului transmite sunetul cu o viteză de 3 ÷ 4 ori mai mare decât prin aer. Reacţia organismului ca întreg, cu muzica, este tot biorezonanţă. După ultimele descoperiri, multe din moleculele organismului sunt cristale lichide. Acestea au anumite proprietăţi printre care şi efectul piezoelectric. La anumite deformări mecanice, vibraţii, se polarizează. Energia mecanică este transformată în energie electrică. De aici succesul şi eficienţa unor tehnici precum presopunctura, masajul, reflexoterapia, kinetoterapia, terapia prin sunete şi ultrasunete etc. Sunetele şi ultrasunetele au avantajul că pot pătrunde în profunzimea ţesuturilor moi în mod neinvaziv şi deblochează circuitele electromagnetice ale organismului.
Cristalele lichide sunt grupări aromatice, uşor polarizabile (celulele membranare, lipidele, proteinele, enzimele, acizii nucleici, acidul hialuronic, colesterolul, cf. Collins P.J., Princeton University). Proteinele din citoschelet reprezintă partea hardware din microcalculatorul biologic numit CELULĂ.
Cristalele lichide prezintă grupări de lanţuri scurte, cu legături duble sau triple, flexibile conformaţional (izomere), care alcătuiesc partea rigidă a moleculelor de cristal lichid.
Forma moleculelor cristalelor lichide este alungită, prezentând părţi plane. Moleculele au un trunchi rigid, format din legături duble sau triple care le definesc axa lungă.
Cristalele lichide au structură de dipoli electrici permanenţi, ceea ce face ca forţele de atracţie intermoleculare să fie suficient de puternice pentru a menţine orientarea paralelă a moleculelor.
Între cristalele lichide organice apar anumite deosebiri care le grupează în liotrope (transparente la lumină la o anumită concentraţie homeostatică) şi termotrope:
Fig. 1
E la fel ca la monitoarele LCD (subţiri) de calculator, numai că în tehnică grosimile cristalelor lichide sunt de cel puţin 10 ori mai mari ca în biologie. Proprietăţile piezoelectrice se manifestă printr-o polarizare electrică determinată de tensiunile mecanice externe (energie acustică, tactilă, alte forme) asupra cristalelor lichide membranare (nematice), cu apariţia unui potenţial de acţiune electric preluat de sistemul nervos.
CD audio: Acordurile naturii - Telecomed
Veţi găsi în structura acestui CD editat şi produs de firma noastră, următoarele:
CD audio: Acordurile naturii - Telecomed
| Denumire | Preţ (Lei) | Cumpărare |
|---|---|---|
| CD Acordurile naturii | 24,00 |
|